Pastel

As vrea sa desenez o icoana; dar nu o icoana care Il reprezinta pe Dumnezeu sau pe Maica Domnului sau un Sfant, ci una in care sa imi pictez slabiciunile: neputinta de a nu putea rezista la a privi un fir de iarba si a-l sorbi de candoarea cu care este mangaiat de arsita verii, slabiciunea de a nu rezista la suferintele unui carabus rasturnat care se lupte pentru viata lui, slabiciunea de a nu rezista la a sorbi din priviri o floare de camp, neputinta de a scrie poezii adresate unor fete frumoase, patima unei rugaciuni din inima, slabiciunea betiei trezviei...

Sarut mana, Sfantul Nicolae !

Marti, 7 decembrie. Ies pe la ora 4 de la ultimul seminar si se aprinde puternic in mine dorinta de a merge la o biserica. Prima care imi vine in gand este o bisericuta in apropierea Universitatii, langa Facultatea de Arhitectura. Insa din dorinta aceea mare se iveste o idee minunata: "Mai bine du-te la Biserica Sfantul Gheorghe Nou, la Moastele Sfantului Nicolae !"
Ajuns acolo, Sfantul ma intampina cu un aer curat de artar si miros de mir, cu vocea nemaipomenita a parintelui Marian Moise si cu o multime de oameni stransi intr-un rand, incomparabil mai mic decat cel de ieri. Acest coltisor de rai, aflat la Kilometrul 0 al Romaniei, imi da fiori si speranta ca 'inca mai avem...", vorba regretatului Adrian Paunescu.
Dupa doua-trei sferturi de ceas, ajung in sfarsit la racla cu Sfintele Moaste ale Sfantului Nicolae. Marturisesc ca am avut emotii, dar nu emotii de genul celor care te lesina, care iti fura energia; din contra, am avut emotii intaritoare, care au reusit sa scoata o lacrima din inima mea de piatra. Imi place sa cred ca el, insusi Sfantul Nicolae, s-a rugat Domnului sa ma invredniceasca sa ajung la dansul, sa ii sarut mana puternic mirositoare a mir, cu care a savarsit atatea minuni.
Cred ca ii port o stima deosebita Sfantului Nicolae pentru ca minunile lui s-au bazat pe milostenie, virtute care cred ca ne este cel mai la indemana. Si mari au fost minunile lui ... numai cand te gandesti ca si-a vandut averea si a impartit-o saracilor, ascultand astfel porunca Mantuitorului data tanarului bogat din Sfanta Evanghelie: "De voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde-ti averile si le da saracilor, si vei avea comoara in cer. Apoi vino de-Mi urmeaza Mie".

Niciodata nu am stiut de ce ii placea toamna, un anotimp care, dupa parerea mea, e cel mai sinistru dintre toate. Ne-a spus ca are o amintire frumoasa din armata, cand a stat vreo 2 saptamani la instructie, fara sa iasa din cazarma. Spunea ca, dupa ce l-au lasat superiorii sa plece, singurul lucru care l-a facut a fost "sa se plimbe liber pe strada";ba chiar facuse si o poezie.

Iubea libertatea. Chiar la dirigentie, probabil ca cele mai multe discutii au fost pe tema asta. Insa nu era vorba de libertinaj, ci de faptul ca, dumnealui vedea cu alti ochi lumea. Cand era in clasa, parea un capitan de vas care ar fi stat o vesnicie acolo, numai sa fim cu el sa mai facem cate o problema la matematica. Parca il vad: ochi albastrii patrunzatori, siguranta extraordinara si ceea ce mi-a placut cel mai mult la el a fost ca avea o eleganta dezarmanta in tot ce facea; mergea ca un dansator profesionist, avea un scris foarte caligrafic si bine asezat.

Si Doamne...ce ocazie mi-ai dat sa il fac fericit pe acest domn minunat; ce putin cerea de la mine... si anume doar un pic de seriozitate si atentie.

S-a stins intr-o zi sinistra de Noiembrie. Poate si sper ca s-a dus impacat si ca a gasit libertatea pe care o gasea; probabil ca a cautat toata viata acea "robie care elibereaza sufletul" (Valeriu Gafencu). Incerc si sper ca ii pot duce munca mai departe, desi recunosc ca nu am harul acela specific matematicii(insa, cu un pic de ajutor de la Cel de Sus, il pot obtine).

Inchei cu epitaful crucii celui ce mi-a fost diriginte, Ion Chesca: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!"

Noapte de vara

Ce minunat este cand nu mai ploua dupa o perioada in care credeam ca vara nu mai vrea sa vina, chiar daca ma aflu in a doua jumatate la lunii iulie. Nu credeam ca o sa mai simt racoarea de seara purtata de un vant cald care ma ciupeste de picioare asemenea tantarilor insetati de sange.

Un cer senin, cum de multa vreme nu am mai vazut, s-a curatit de nori si isi etaleaza o luna si niste stele. Vreau sa imi fac o umbrela, ca in filmul "A beautiful mind", insa nu am destule stele; cineva mi le fura. Ultima s-a numit Madalina Manole, cazuta cu cateva zile in urma.

Nu imi ramane decat sa ma joc cu semne oculte, asa cum facea John Nash in filmul pomenit mai sus. Nu pot sa scriu pe geamul ferestrei mele pentru ca mi-as lua o ciufuleala zdravana de la mama. Scot caietul de algebra, imi incarc stiloul si ma apuc sa insir hieroglifele pe o coala alba, asteptand speranta.

Timpul se scurge, cerul se deschide, stelele dispar lasand loc sa rasara Steaua Cea Mare. Este ora 5:30 ...